Publicat de: teatrulmasca | Ianuarie 29, 2014

Romeo si Julieta – primul snur

Nu este vorba despre un snur total, adica al intregului spectacol ci despre o inlantuire a trei scene, dar am fost cu totii extrem de emotionati, da, am izbutit un lucru pe care ni-l doream de catava vreme  si, as zice, era extrem de necesar pentru a ne arata tuturor si fiecaruia dintre noi ca suntem pe calea cea buna, ca avem, iata, o imagine mai clara, de ansamblu asupra unei parti importante a lucrului nostru. Balul, Casatoria si Duelul au faut 35 minute, adica jumatate sau aproape jumatate din intreg spectacolul. A venit muzica definitiva la Balul si Duelul si se vadeste ca mai avem enorm de mult de lucrat la fiecare dntre cele trei scene, dar acum cadrul fiind gata, amanuntele parca iti dau o alta satisfactie. Am lucrat astazi ca nebunii, de la 10,00 la 18,00, cu o pauza de o ora intre 14,00-15,00, dar nu s-a inregistrat vreun semn de oboseala demolatorie, fiecare a incercat sa se vada in ansamblul celor trei scene, sa descopere locul si importanta fiecarei catii in parte. A fost foarte tonic, abia astept venirea costumelor si mastilor, cred ca toti asteapta acest lucru.

Primul snur asadar astazi 29 ianuarie 2014 la Romeo si Julieta!

Bafta!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: