Publicat de: teatrulmasca | Noiembrie 9, 2013

Miscarea in relanti!

Din pornire trebuie spus ca este cea mai grea forma de miscare scenica din foarte multe motive. din tot atatea este si cea mai spectaculoasa si mai plina de dramatism cu putinta, fiind, intre altele, miscarea tipica pentru corul antic si marii eroi tragici.

Miscarea inseamna in principal deplasare de la un punct A catre un altul B.

Deplasarea se face in mod normal catre fata, indeobste intr-o atitudine activa.

Miscarea activa angreneaza intregul corp cu scopul declarat sa se ajunga in B.

Miscarea cotidiana angreneaza ca elemente importante fata, cu accent pe privire si aventual mainile. Celelalte elemente ale corpului, unele de departe mult mai expresive sunt lasate deoparte, nu par a beneficia de interes si, din aceasta cauza, aportul lor estetic este adesea nul sau chiar distrugator.

In miscarea scenica nu ne putem permite asa ceva. Asadar, pe scena, deplasarea de la A la B se va face cu o atentie absolut distribuita complet catre toate partile componente ale corpului. Lucrul nu este tocmai usor de facut, avand in vedere cutuma cotidiana a separarii segmentelor corpului pe criterii de importanta, iar daca se adauga ideea deplasarii in relanti atunci lucrurile se complica vizibil. Fiecare parte a corpului are o dinamica speciala, data de modul in care este acrosata de celelalte segmente si supunerea lor unui ritm obligatoriu acelasi adauga dificultati. In plus, capacitatea actorului de a fi atent la absolut toate componentele corpului sau trebuie sa fie la cel mai inalt nivel si pe toata durata deplasarii. Miscarea in relanti atrage dupa sine si un fel de impaclire a creierului, ceea ce ar duce la o dilatare a timpului in care se petrec starile pe care le traieste actorul, lucru de nedorit. Pe dedesubt actorul este viu, agil, vigilent, activ, controleaza, impune, determina. Efortul pe care trebuie sa-l faca actorul este urias, miscarea fiind oarecum asimilabila ideii de izometrie, care, se stie, este o imensa consumatoare de oxigen, arderile fiind uriase. Miscarea in relanti presupune si o tendinta teribila catre dilatarea maxima a miscarii insesi, este paroxistica, totul este angrenat, nicio particica din trup nu ramane pe dinafara sau mai putin agresiva, intregul trup pare decis sa mute muntii din loc. Ceea ce simte actorul este o bucurie fara margini pentru ca pe dinauntru alearga nebuneste de la un segment la altul, le controleaza pe toate, recompune lumea, este un adevarat efort demiurgic. Dar, la urma urmelor, teatrul exact asta este, o refacere in retorta pamanteana a hotararii Dumnezeiesti de creare a Lumii.

Miscarea in relati, mai ales atunci cand este vorba de corul antic, presupune, evident, sincron, iar acest lucru este, asa cum am mai spus undeva, aproape imposibil de atins, dar care produce instantaneu la nivelul publicului acea stare stranie care este catharsisul.

In concluzie, miscarea in relanti, mai exact capacitatea de a o stapani, de a o folosi si, mai ales de a face diferenta intre miscarea interioara violenta si cea exterioara -in tempo foarte scazut, ar putea fi o suficient de concludenta dovada ca ne aflam in fata unui actor Capabil!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: