Publicat de: teatrulmasca | Noiembrie 6, 2013

Experimentul Etienne Decroux!

Sala de curs, intalnire obisnuita profesor studenti, doua ore in care aveam in plan sa experimentez o cale catre adevar, catre personaj, o formula pentru sincron si daca mai ramane vreme pentru studiul miscarii relanti. incepem cu masca neutra si exercitiul Valul. Cate cinci, cu mastile pe fata incerca sa traverseze un exercitiu pe care l-au mai facut de altfel. Problemele noi aduse in discutie sunt legate de expresivitatea corpului, data de participarea sa masiva la experiment. Lucrurile nu sunt foarte clare, eu le spun cam ce trebuie dar este nevoie de altceva pentru a face dovada. Trebuie nuditate. Corpul se ascunde in spatele hainelor, triseaza, pentru ca asa a fost invatat de exeprienta vietii de zi cu zi. Studentii imbraca costumul propus de Etienne Decroux, care lasa vederii cea mai mare parte a corpului si luam totul de la inceput. Miracol. De data aceasta lucrurile par a fi mult mai clare, este evident ca fiecare particica a corpului se simte datoare sa participe si chiar o face, senzatia fiind extraordinara. Intram cu totii intr-o lume teribila, una in care ne intalnim cu Leonardo, cu Michelangelo, cu acele extraordinare contorsiuni ale fiecarui deget, cu o nebuna angajare a fiecarui muschi in parte. Experimentul capata viata, Valul pare a exista, il vedem cu totii, are dimensiune, greutate, forta. Extraordinar. Executa fiecare pe rand si ceilalti privesc cu atentie, cautam un posibil “cel mai bun”, incercam sa explicam de ce, experimentul capata dintr-odata dimensiuni nebanuite. Exista un mod de a-l realiza care pare standard, adica fiecare student, indiferent de cum arata, de ce greutate are, sau de ce masa musculara poseda, poate executa exercitiul “perfect”, existand un anume ritm, o anumita nisa in care miscarile par standard, dar exista si posibilitatea de a executa acest lucru intr-un stil peersonal, cu o mai mare sau mai mica incarcatura emotionala. In ambele cazuri este extrem de interesant. Personal prefer formula standard, am sentimentul ca se poate ajunge la ea, este cu siguranta mult mai greu insa.

Cert este ca nu exista corp urat sau frumos ci corp expresiv sau inexpresiv, asadar studentii sunt liberi, nu au complexe, corpurile lor pot exprima indiferent daca se incadreaza sau nu in standardele de frumusete acceptate de societate.

Mai adaugam ceva. Valul trebuie sa spuna o poveste a fiecaruia, una legata de mare, de apa, de frumusetea marii, nisiplui, cerului, apei. Deja lucrurile avanseaza catre un discurs care va aduce in fata spectatorilor o poveste si, pe cale de consecinta, un personaj.

O luam de la capat cu un alt exercitiu absolut tehnic, unull de coordonare. Fiecare student este solicitat sa execute o pivotare in jurul axei centrale combinata cu o tasare a intregului corp pana se ajunge intr-o pozitie cat mai ghemuita din care nu mai exista nicio cale de continuare. Pare simplu si chiar este. Ceea ce am aflat astazi inseamna o portita deschisa catre o lume cu totul noua, una in care corpul este un personaj cu totul nou, un priete uitat pe nedrept si care isi vadeste solutii de expresivitate incredibile. Increderea studentilor in propriile forte, in prorpiile capaciitati creste. Gandul ne duce pe toti catre Etienne Decroux, cel care a pus bazele pantomimei moderne si care stabilea nudul ca forma clasica de experiment in laborator. Trupul readus in lumina rampei. Trupul gol, plin de forta, gingasie, expresivitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: