Publicat de: teatrulmasca | Octombrie 22, 2013

Masca la Bistrita- Nasaud!

Imediat dupa Chisinau ne-am urcat in tren si in masini si am descins la Bistrita-Nasaud. Jucam pentru prima oara in acest oras, aveam sa intalnim pentru prima oara oamenii de acolo si trebuie sa spun, acum dupa ce ne-am intors acasa, ca surprizele au tinut-o lant.

Am fost cazati la Hotelul Metropolis, cinci stele, frumos si suficient de discret pentru a fi de-a dreptul placut. Masa  am luat-o tot acolo, prin grija celor care ne-au invitat si asta a contribuit, desigur, la plusul de multumire asternuta in sufletele noastre ale tuturor. Dar, dincolo de aceste comoditati atat de firesti si atat de rare in viata noastra de actori, dincolo de ele, spun, se astern celelalte lucruri cu care ne-a ntampinat acest oras, frumusetea lui deosebita, curatenia exemplara, aerul aristocratic al strazilor si cladirilor si aurul pravalit in crengile copacilor parcului, unul inaugurat de curand, ingrijit si cochet, marginit de case una si una, de un stadion zambitor si calcat de copii frumosi si cat se poate de jucausi. Aleile parcului par a avea ceva cu inima, niste placute te informeaza ca daca te plimbi inima iti zambeste, probabil ca este adevarat, in orice caz este cat se poate de frumos sa ti se reamintesca faptul ca nu trebuie sa treci prin parc ca printr-un maidan, parcul este un organism viu, particica din sufletul insusi al acestui oras.

Asadar un oras frumos, curat, cald, mandru, cochet, o bijuterie care incalzeste ochiul, bucura inima si da aripi gandului!

La hotel astept sa se termine o interminabila conferinta despre managementul afacerilor, oamenii par a fi obositi, ma gandesc ca va fi extrem de greu sa-i racordez la problemele spectacolului meu dar ma insel, m-au privit si au ascultat ce le-am spus cu o bucurie nedisimultata. ACTORUL a starnit zambete, a pus oamenii pe ganduri si seara, la un pahar de vin am fost fericitul primitor al unor laude care nu aveau nimic conventional in ele, erau insotite de zambete calde, de strangeri de maini. Mi-am spus in sinea mea ca Romania este totusi o tara cu un dram de normalitate destul de ridicat,  spun asta pentru ca eu, fost politician de stanga eram inconjurat de actuali politicieni de dreapta si parca nimic nu conta, parca ne cunosteam de cand lumea. Poate nici nu ar fi trebuit sa spun asta, dar in aceasta Romanie haotica si invrajbita normalitatea trebuie semnalata ca o exceptie. Ion Olteanu a facut inca o data dovada civilitatii sale, a bunului simt, al bunei cresteri, a prieteniei cu care ma onoreaza. Multumesc, dragule!

Adadar oameni civilizati, primitori, calzi, prietenosi!

A doua zi jucam SLUGA LA DOI STAPANI in Sala Polivalenta in fata unui public delirant, 1100 de oameni care ne-au incurajat, ne-au iubit si ne-au facut sa trecem peste teribilul impediment al haului de beton al unei sali de sport.

Sdadar un public cat se poate de iubitor de teatru, de doritor de frumos, receptiv si cunoscator!

Inaintea noastra, dimineata, a avut loc un meci de hanbal al echipei lcale cu CSU Timisoara, am strigat cat am putut pentru Bistrita si nu a fost degeaba, au invins cu patru goluri diferenta iar doamna antrenoare, desi nemultumita de rezultat, se incrimina singura pentru ca a dorit sa ofere intregului lot sansa de a juca, evoluand destul de putine minute in formula standard, cea care ar fi putut face diferenta mult mai rapid si mult mai consistent. Pe mine m-a impresionat abnegatia cu care au luptat cele doua echipe. Imi amintesc ca scrisesem niste vorbe grele pe unul din blogurile mele la adresa echipei nationale care nu era, la vremea aceea, capabila sa pastreze un rezultat consisten si care pierdea un meci important. ceea ce nu vazusem acolo era aici, se lupta cu o ardoare extraordinara, cu pasiune, cu lacrimi, cu sudoare, cu sportivitate, era un adevarat regal si cei prezenti in tribune, destul de multi, cred ca peste 400 au avut de ce se bucura.

Asadar ardoare, bucurie a jocului, fericire in ochi, sport cu litere mari asa cum sta bine sportului, dincolo de comercial, dincolo de reclama desuchiata, dincolo de nesportivitate!

Seara la hotel Ion Olteanu tine sa-si ia ramas bun de la noi, ne gratuleaza cu tuica margelata si imbratisari calde, ne promitem revederea si, in adancul sufletelor noastre chiar credem in asta, probabil vom reveni, probabil vom mai avea acesta sansa!

Ce legatura ar fi intre toate acestea si blogul unui regizor de teatru? Aparent niciuna si totusi…

Ca sa poti monta un spectacol, ca sa poti conduce un teatru ai nevoie de tot ceea ce am intalnit noi acolo, generozitate, prietenie, curatenie, abnegatie, darzenie, lumina, frumusete, caldura, normalitate, bucurie a jocului. Un public care te iubeste, care te doreste si care te poate urca in slavi. Oamenii au nevoie de oameni!

Am avut un turneu la Bistrita -Nasaud si am aflat lucruri extraordinare! Va multumim mult!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: