Publicat de: teatrulmasca | Octombrie 13, 2013

Sincronul

Este una din valentele majore ale teatrului gestual. In principiu inseamna executarea unei miscari de catre doi sau mai multi actori in acelasi timp si cu aceeasi intensitate. Pare relativ usor numai ca este aproape imposibil, din cauza aceasta fiind o solutie extrem de dificila. Fiecare miscare are un traseu, o intensitate a gesturilor si un ritm determinat. Toate aceste elemente trebuie sa se regaseasca la fiecare dintre participantii la momentul de sincron. Traseul este in principiu elementul cel mai usor de rezolvat, este vorba despre un segment de spatiu care trebuie traversat, chiar si cu unul mai intortocheat problema nu este decat de memorizare. Intensitatea traversarii este deja o problema serioasa, caci presupune o anumita stare, bazata pe o anumita poveste si, cum suntem monade nu avem aceleasi povesti chiar daca putem incerca sa construim o stare cat mai asemanatoare care, la randul ei sa poata impune o intensitate similara a tuturor miscarilor. Ritmul este un fel de derivat de la capacitatea de a te instala intr-o stare care sa fie asemanatoare ca expresie interna si externa cu aceea a partenerului tau, dar, cum acest lucru este relativ, unele diferente vor fi chiar vizibile, ritmul este si el o componenta asupra careia trebuie lucrat. Asadar, a face un sincron este capacitatea a doi sau mai multor actori de a deplasa o cantitate de energie pe un traseu bine definit si care nu accepta abateri de niciun fel, intr-un ritm care sa-i permita sa se conserve, sa nu se distorsioneze. Mai exact, mai concret daca vreti, inseamna a transporta un vas cu apa intr-un ritm oarecare fara ca apa, expresie desavarsita a energiei, sa se miste.

Exista o modalitate exterioara de executare a sincronului, una europeana as zice, care presupune realizarea senzatiei, mai exact a ideii de sincron si una mult mai complexa, de tipul gandirii orientale care duce catre senzatia identificarii cu starea de sincron. Actorul european va mima sincronul si, din aceasta cauza acesta va fi identificat pe o durata extrem de scurta, iar efectul sau foarte aproape de nul, cel oriental  va incerca sa identifice legile interne ale posibilitatii de a fi in situatie de sincron, ceea ce deschide calea catre ideea lumilor paralele, cu intreaga panoplie a splendorilor pe care aceasta ne-o poate oferi. Sigur, este o artificiala dihotomie care ne permite comparatia intre doua tipuri de filozofii, caci si actorul european este capabil, trebuie sa fie capabil sa descopere ca lumea scenei este cu totul altceva decat miscare si rostire cotidiana, ca este un concentrat, o esenta de viata, o retorta in care totul se arde pentru a reconstrui totul. Ceva precum roza lui Paracelsus din celebra nuvela a lui Borges.

Orice miscare are, in viziunea celebrei maestre Azuma trei componente: yo-ha-kyu. JO este faza in care se manifesta o extraordinara opozitie intre forta care tinde sa se desfasoare si forta care tinde sa o retina. HA este momentul de rupere, iar KYU este faza in care actiunea se desfasoara cu toata puterea pentru a se opri brusc ca in fata unui zid plin de tepuse extrem de ascutite, mortale. Daca actorul care vrea sa se deplaseze intr-o anume directie este tinut de curea, apoi este eliberat brusc, se va realiza teoretic si practic conditia de jo-ha-kyu.

Sigur, lucrurile acestea pot fi spuse si asa, in cateva cuvinte, ele se realizeaza mult mai greu, presupun cai lungi de antrenamente dificile si, mai ales, o vointa nebuna de dori sa fii pe scena imbracat in armura mijloacelor tale de expresie si aureolat cu forta misiunii tale divine. In acest context, realizarea unui SINCRON este adesea sinonima cu CREATIA DIVINA, singura capabila sa repuna in discutie intregul sistem de reguli prestabilit pentru a crea un altul. De aici si senzatia extraordinara pe care SINCRONUL o trezeste in public, una care mai poate fi asemanata cu a sta pe marginea unui crater in fierbere sau exact deasupra Niagarei, in splendida senzatie de echilibru instabil, in clipa in care totul sta inainte de a se prabusi, in acel moment de culme a unui salt mortal, clipa de dinaintea coborarii, clipa in care incepe TEATRUL.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: