Publicat de: teatrulmasca | Septembrie 21, 2013

Semne!

A privi Cina cea de taina a lui Leonardo este, cu siguranta, un moment de adanca fericire, ceva te face sa te simti dintr-odata altfel, este o forta care te misca aproape fara sa stii. Asta este ceea ce simte orice om, indiferent de pregatirea sa, de varsta, de sex. Evident, in proportii diferite, dar cam asta simte. Daca izbutesti sa treci dincolo de acest prim contact, daca izbutesti, cu alte cuvinte sa deschizi mica portita misterioasa, lumea care ti se dezvaluie dincolo de ea este cutremurator de frumoasa, caci este desprinsa de poncifele gandirii omenesti, nu are a face cu felul nostru de a trai, de a intelege lumea, este ceva cu totul nou. Artistul a pus acolo tot ceea ce simtea el, lucrurile revelate in intalnirile de taina cu dumnezeirea si, in plus, a strecurat propriul sau mesaj catre lumea care traieste aiurea, care are nevoie de indemnuri, de far, de semne ca drumul e bun, ca directia este corecta, ca speranta poate reinvia. Semnele, acestea sunt marile mistere ale unei opere de arta, iar ele nu sunt usor de decodat, usor de recunoscut, este nevoie de o anumita pregatire pentru aceasta intalnire fantastica, atat de puternica incat te poate marca, te poate schimba sau te poate distruge.

Are un spectacol de teatru semnele sale? Evident! Va voi vorbi despre unul!

PARCUL, spectacolul care goneste prin istoria de peste 150 de ani a Gradinii Cismigiu, efigie bucuresteana, parc de suflet, mandrie, liniste sufleteasca a locuitorilor Capitalei noastre.

Finalul spectacolului gaseste intreaga distributie adunata in spatele scenei privind catre fundalul topaz pe care se odihneste efigia parcului. Din lateral intra cei doi copii, schimbul de maine, cei care vor deveni, la randul lor, sahistii Cismigiului pentru ca povestea sa poata merge mai departe. Actorii se intorc cu fata catre public intr-o miscare circulara continua, plina de forta, de mister. Din acest moment incepe Semnul, caci nu mai avem de a face cu personajele cunoscute pana acum, locuitori vremelnici ai unor timpuri fixate in memorie, ci cu totul altceva. Nu mai este vorba despre Cismigiu, ci despre Romania, nu mai este vorba despre traitorii perioadelor despre care se face vorbire in spectacol, ci despre noi toti, nu mai este vorba despre cum ne privesc altii ci despre cum ne privim noi, nu mai este vorba despre cum ne dirijeaza unii si altii, ci despre cum vrem NOI sa ne conducem prin viata. Aceasta Romanie masiva si puternica inainteaza ca un torent, se apropie de masa la care stau cei doi copii si din bratele tuturor cresc crengi care protejeaza linistea celor doi micuti ganditori. Ganditi-va la Hamangia si celebrul sau Ganditor, ganditi-va la misterioasa si plina de energie existenta a pelasgilor lui Densusianu, ganditi-va la seninatatea Sfinxului din Bucegi si semnul va fi cat se poate de clar. Pentru o clipa am izbutit sa deschidem portita incuiata si am fugit din mizerabila lume in care ne taram catre splendoarea existentei noastre asa cum a fost si, mai ales, asa cum va fi. Degetele mainilor actorilor pornesc o sarabanda nebuna, sunt frunze ce se zbat in vant, care rezista, care se transforma in uluitoare contacte-imagine SF- cu Dumnezeu, cu cerul, cu Cosmosul. Nestiutorii ar putea crede ca ne predam, ca ridicam mainile a neputinta, ca cedam isteriei idiotilor care conduc Europa si care vor o Romanie in genunchi, supusa grasimii mintilor lor de gospodine facatoare de wursti cu varza. Cei care vor fi inteles, cei care vor fi simtit ceva in plus, cei care vor fi venit la acest spectacol pregatindu-se sa intalneasca SEMNUL vor sti ca este vorba despre un popor care trebuie sa-si regaseasca vocatia convorbirii cu Dumnezeu, vocatia zborului. Poate un spectacol sa faca asa ceva? Eu cred ca da. ACUM, cand nu ma mai impresioneaza nimic, cand nu mai vreau nimic de la nimeni, cand nu mai astept nimic de la nimeni, pentru ca am tot ceea ce trebuie ca sa daruiesc, acum pot sa spun cu siguranta ca un spectacol are aceasta putere.

Veniti sa-l vedeti cu puterea de a intelege!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: