Publicat de: teatrulmasca | Martie 17, 2009

2. Lectura la masa – 16 martie

10,00- 13,00

Actul I (cateva scene) si Actul II (cateva scene)

 Lecturile la masa se vor intinde pe durata a 10 repetitii si urmaresc doar punerea de acord a textelor noastre (taieturi, adaosuri, etc.) si definirea oarecum a personajelor si a situatiilor in care acestea se misca si traiesc.

 

Lectura la masa

                             

Astazi am cateva constatari:

 

Dora Iftode (Smeraldina) are o abordare directa, a intrat imediat in situatie, propune deja o solutie si este foarte posibil ca va deveni in cateva intalniri o certitudine.

 

Cosmin Cretu (Pantalone) este impetuos, preia rapid indicatiile, are insa tendinta de a aluneca in structuri deja cunoscute. Indicatia “ceva cam ca Louis de Funes”a prins si a aparut, timid dar cu speranta, o alta abordare.

 

Sorin Dinculescu (Doctorul) nu se arunca, el este un actor care-si construieste acasa formulele, dar, spre deosebire de “Acul”, am sa le solicit inca de la faza aceasta a lecturii la masa.

 

Valentin Mihalache (Silvio) a adus, extrem de timid, dar suficient pentru mine, un plus fata de lectura trecuta. Merge incet dar sigur.

 

Ana Sivu Daponte  Clarice) inca nu a gasit tonul just, se lupta singura cu propriile-i poncife, dar este cazul fiecaruia dintre noi. Nu sunt disperat, mai ales ca a avut astazi o anume lumina pe chip care imi arata ca suntem pe drumul bun.

 

Aurel Sandu (Brighella) a adus astazi ceva din intonatiile rolului sau din Gemenii. Poate fi ok dar este si periculos in acelasi timp. Ma mai gandesc. In orice caz, si aici ne confruntam cu oarece formule deja facute.

 

***

Virgil Ionescu (fostul regizor tehnic al teatrului) a fost chemat ca sa se ocupe de filmarea repetitiilor. Am ras cu lacrimi pentru ca mi-a adus propriul sau aparat de filmare de care nu se atinsese pana acum si m-a rugat sa-i arat cum functioneaza. Ca si cum eu as fi un mare priceput. Ei, aflati, am fost mai mult decat stralucitor, nimerind din prima. S-a apucat sa filmeze si cred ca este absolut de groaza pentru are pareri cu totul speciale despre cum se face o filmare. O sa mai radem mult timp pe aceasta tema.

 

***

Lecturile au loc in holul teatrului, chestie care ne pune unele probleme, caci a trebuit sa interzicem trecerea sau stationarea celor care mai vin cu treburi la teatru. Noi, la repetitii, vorbim mai buruienos, chestie care ar umple de uimire pe un novice.

Una peste alta a fost o prima parte a acestei zile cu destule semne de plus.

Doamne ajuta!

 

***

18,00 – 19,30

Lectura la masa

 

Cu exceptia lui Sorin, am avut intreaga distributie si am putut citi, practic, cateva scene din actul I si aproape intregul act II.

Incep sa apara lucruri noi la cei care au citit si dimineata, iar cei care au venit doar in dupa amiaza aceasta, Nicolae Punga si Anamaria Paslaru, au citit bine, se pare ca in zona aceasta nu voi avea probleme. Dupa lectura am coborat in sala si, impreuna cu Ion Albu, Anamaria si Valentin, am ridicat momentul de duel dintre Silvio si Beatrice.

 

Scena duel

 

Dupa aceea, actorii care joaca chelnerii, dar nu numai ei, au inceput antrenamentul cu Ionut Corlaci. La sfarsitul celor 20 de ore vor trebui sa execute: rostogoliri diverse inainte – inapoi, flic – flac, salt mortal de pe loc si din alergare, pentru scena celebra a servitului celor doi stapani.

Antrenamentul chelnerilor

Am decis, la sfarsitul repetitiei, in mod clar ca, la intrarea pe scena textul va fi stiut de fiecare dintre actori. Este absolut fundamental pentru ca spectacolul sa iasa in timpul preconizat.

Sper mai mult de la lectura de maine seara.

Anunțuri

Responses

  1. Minunata idee de a posta un feed-back pentru fiecare dintre actorii cu care lucrati la piesa. Si mai minunat ar fi daca ati reusi sa consemnati ideile dupa fiecare repetitie pentru ca la sfarsit sa aveti o radiografie a traseului parcurs… Mi-a fost drag sa citesc comentariile dvs… in felul acesta am simtit ca am intrat si eu putin in atmosfera repetitiilor. Asa… ca un profan ce sunt… Va doresc tot binele din lume, fiecaruia in parte.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: